Ponta, prins că-și face campanie cu calendare ortodoxe. Reacția fermă a Patriarhiei

Ponta, prins că-și face campanie cu calendare ortodoxe. Reacția fermă a Patriarhiei
Patriarhia Română a reacționat ferm după ce partidul lui Victor Ponta, Pro România, a distribuit calendare ortodoxe cu sigla partidului
Patriarhia Română a reacționat ferm după ce partidul lui Victor Ponta, Pro România, a distribuit calendare ortodoxe cu sigla partidului, dar și cu greşeli, inclusiv în ce priveşte sfinţii şi sărbătorile religioase.
Patriarhia Română a aflat cu surprindere despre faptul că o entitate politică aflată în campanie electorală a tipărit, cu scopul de a le oferi ca material electoral, calendare creştin-ortodoxe care conţin nu doar o siglă politică, ci şi greşeli liturgice şi tipiconale, omisiuni sau înscrieri eronate ale unor sfinţi români canonizaţi recent şi ale unor sărbători religioase, potrivit unui comunicat oficial.
Reprezentanţii bisericii au precizat că nu se implică în campaniile electorale și nici calendarele bisericești autentice nu pot fi folosite în scop electoral.
Ca urmare, Patriarhia Română le recomandă credincioşilor ortodocşi să caute calendarele autentice numai în biserici, în mănăstiri şi în magazinele bisericeşti.
Victor Ponta nu este la prima tentativă de a se folosi de imaginea Bisericii Ortodoxe în campania electorală. În 2014, când candida la președinția României, din postură de lider al PSD, Ponta a distribuit icoane cu Arsenie Boca și mesajul "Victor Ponta Președinte".

Citește și:
- 13:32 - Gheorghe Piperea aruncă bomba: „Hold-up administrativ la CNA! Decizia împotriva Realitatea Plus, un abuz”. Se cere desființarea instituției
- 13:21 - CNA analizează solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS, la ora 13:30
- 13:15 - George Simion: "Decizia închiderii Realitatea e motivată politic. E un atac la democrație"
- 12:35 - Audiență record pentru Realitatea PLUS după decizia CNA: Rămânem alături de voi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Harghita și pe Google News










