România, printre cele mai expuse ţări UE în caz de cutremur. Un seism ca cel din ’77 ar fi devastator - EXPERT al Băncii Mondiale

România, printre cele mai expuse ţări UE în caz de cutremur. Un seism ca cel din ’77 ar fi devastator - EXPERT al Băncii Mondiale
Cercetătorii şi inginerii estimează că o repetare a cutremurului din 1977 ar putea provoca pagube economice de ordinul zecilor de miliarde de euro
România este una dintre ţările cele mai expuse riscului de cutremur din Uniunea Europeană. O eventuală repetare a seismului din 1977 ar provoca pagube economice colosale și ar lăsa sute de mii de români fără locuințe, a afirmat coordonatorul regional pentru gestionarea riscului de dezastre în Europa şi Asia Centrală, din cadrul Băncii Mondiale.
„O repetare a cutremurului din 1977 ar fi devastatoare, pentru că mai mult de 75% din populaţie (65% din populaţia din mediul urban) se află în zone cu un risc seismic ridicat, la fel ca şi 45% din serviciile critice de transport, energie, aprovizionare cu apă şi comunicaţii. Mai mult, 60-75% din activele fixe ale României, care au o contribuţie de 70-80% la Produsul Intern Brut, sunt amplasate în zone seismice.
Cercetătorii şi inginerii estimează că o repetare a cutremurului din 1977 ar putea provoca pagube economice de ordinul zecilor de miliarde de euro, mai multe mii de răniţi şi posibil sute de mii de persoane fără locuinţă.
România este una dintre ţările cele mai expuse riscului de cutremur din Uniunea Europeană, cu sute de vieţi pierdute şi zeci de mii de clădiri avariate în cutremure în ultimii 200 de ani.
În fiecare din ultimele cinci secole au fost, în medie, două cutremure cu magnitudinea mai mare de 7 şi cinci cutremure după anul 1802 cu magnitudinea de peste 7,5”, a declarat pentru Agerpres.ro Allana Simpson, coordonator regional pentru gestionarea riscului de dezastre în Europa şi Asia Centrală (BM). În acest sens, autorităţile locale şi naţionale trebuie să stabilească infrastructura şi clădirile care sunt cele mai expuse riscului şi să le acorde prioritate pentru consolidare, în direcţia modernizării, eficienţei energetice precum şi alte măsuri, avertizează expertul Băncii Mondiale. Iar investiţiile în prevenţie şi pregătire sunt cei mai importanţi paşi pe care România trebuie să îi facă în contextul actual.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Harghita și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

