Se iau măsuri pentru a preveni atacurile urşilor

56649242_2745909068797319_3216437923494756352_n
S-a constituit și în Grupul de Lucru pentru Gospodărirea Durabilă a Peisajelor Culturale din județul Harghita. Coordonatorul grupului de lucru este biologul Demeter László a cărui specializare este conservarea biodiversității, studiul valorilor naturale din peisajele culturale tradiționale, respectiv managementul ariilor naturale protejate.
„Am încredere că în urma preocupărilor grupului de lucru, Uniunea Europeană va lua decizii raționale pe această temă. Putem constata că s-a demarat un proces pozitiv în acest sens, în prealabil acest subiect nu a fost tratat la un asemenea nivel”
, a afirmat Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita.
„După cunoștințele mele acesta este primul grup de acest gen din România, în cadrul căruia sunt abordate diferite domenii, precum gestionarea cinegetică și management forestier, conservarea naturii, științe sociale, agricultură, dezvoltare rurală, științe economice, și sunt elaborate propuneri către instituțiile abilitate pentru luarea deciziilor. În continuare, grupul de lucru va stabili noi parteneriate cu instituții de specialitate la nivel local, național și internațional și intenționează abordarea celor mai presante probleme legate de managementul resurselor naturale din județ”
, a afirmat Demeter László, coordonatorul grupului de lucru.La propunerea grupului de lucru a fost inițiată o serie de instruiri privind managementul conflictelor om-urs, a cărei prim eveniment a fost o prezentare de către personalul specializat al Institutului de Cercetări și Amenajări Silvice. Prezentarea inginerului silvic George Sârbu, expert în tranchilizarea speciilor din fauna sălbatică, realizată în cadrul Proiectului Life for Bear, a acoperit aspecte legate de detaliile tehnice ale procedurii de tranchilizare.Scopul este formarea unor echipe de experți care să poată interveni în scurt timp în situațiile de urgență, utilizând cunoștințele și experiența avute în ceea ce privește teritoriile, nemaifiind nevoie de deplasarea la fața locului a echipelor din alte județe. Totodată, această echipă poate acorda sprijin localnicilor și în procesul de prevenire a pagubelor.
Citește și:
- 16:44 - Turcia îl omagiază pe Mircea Lucescu: moment de reculegere la toate meciurile
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
- 15:56 - Alexandra Păcuraru, după hotărârea CNA de a menține decizia de retragere a licenței televiziunii Realitatea PLUS: „Au fost pregătiți să respingă orice argument! Au câștigat doar prima luptă”- VIDEO
- 15:43 - Papa Leon salută armistițiul din Iran: „Un semn de speranță”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Harghita și pe Google News










