Tensiuni Serbia-Kosovo: Baricadele de la frontieră, înlăturate

Tensiuni Serbia-Kosovo: Baricadele de la frontieră, înlăturate
Cum profită Rusia de conflict pentru un război în Balcani
Tensiunile din Balcani s-au oprit pentru moment după ce Kosovo a amânat decizia care a supărat Belgradul. Sârbii au luat și ei o pauză și au înlăturat baricadele de la frontieră care au blocat mai multe șosele. Cu toate acestea, Rusia profită de situație pentru a alimenta conflictul regional.
Cu un parteneriat de la căderea blocului comunist, dar și dinainte, Rusia care sprijină Serbia în acest conflict le cere nu doar autorităților de la Priștina, dar și Occidentului care sprijină Kosovo să respecte drepturile sârbilor kosovari.
„Noi, desigur, sprijinim cu desăvârşire Serbia. Suntem alături de sârbii kosovari. Credem că cererile autorităţilor kosovare sunt absolut nerezonabile. (…) „Acum, slavă Domnului, am reușit să evităm unele agravări peste noapte, dar această situație este amânată doar pentru o lună, așa că este foarte important să dăm dovadă de prudență din toate părțile”, a declarat Dmitri Pekov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
Moscova a mai transmis statelor care au recunoscut Kosovo să avertizeze guvernul de la Priștina să nu ia decizii care ar putea duce la creșterea tensiunilor regionale.
Înaltul reprezentant european pentru politică externă, Josep Borrell, cere Serbiei și Kosovo să își negocieze problemele prin intermediul Uniunii.
Un deputat sârb din partidul de guvernământ al lui Vucic a declarat că Serbia ar trebui să înceapă „denazificarea Balcanilor”.
În Kosovo se află un grup de pace al NATO din 1999 cu mandat ONU. KFOR a anunțat că este gata să intervină, dacă stabilitatea va fi pusă în pericol.
Disputa pentru plăcuțele auto de înmatriculare din Kosovo a început în septembrie 2021, după ce kosovarii au vrut ca toți șoferii sârbi care intră în țară să folosească, temporar pentru 60 de zile, alte numere de mașină ca răspuns al măsurilor pentru șoferii kosovari care intră în Serbia.
Kosovo este recunoscut ca stat independent de peste 100 de țări, dar nu și de Serbia și Rusia și nici de câteva state ale Uniunii Europene, printre care și România.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Urmărește știrile Realitatea de Harghita și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

