Actualitate· 1 min citire

Traiectorie modificată în aer! Nicuşor Dan explică incidentul care a zguduit Galaţiul

29 mai 2026, 18:35
dronă Galați

dronă Galați

Articol scris de Ionuț Nichita

Preşedintele Nicuşor Dan a oferit explicaţii privind modul în care o dronă rusească a ajuns să lovească un bloc din Galaţi, în urma incidentului produs la graniţa României.

Şeful statului a precizat că drona făcea parte dintr-un grup mai mare, format din aproximativ 43 de aparate, care au traversat zona estică şi au parcurs teritoriul Ucrainei la mică distanţă de Dunăre, deplasându-se dinspre est spre vest.

Potrivit acestuia, unele dintre drone au fost doborâte pe parcurs, iar una dintre ele ar fi fost lovită deasupra oraşului Reni, ceea ce i-a schimbat traiectoria iniţială.

„Pe măsură ce au trecut pe teritoriul ucrainean, o parte dintre ele au fost doborâte, iar una a fost lovită probabil deasupra oraşului Reni, iar traiectoria i s-a modificat şi a ajuns spre Galaţi”, a explicat preşedintele.

Întrebat dacă schimbarea de direcţie a fost întâmplătoare sau rezultatul unei acţiuni intenţionate, Nicuşor Dan a precizat că drona a fost „lovită kinetic”, ceea ce a dus la devierea ei din traseu.

Totodată, preşedintele a subliniat că utilizarea echipamentelor antidronă este o chestiune tehnică sensibilă, întrucât orice intervenţie trebuie făcută cu atenţie pentru a evita riscuri suplimentare pe teritoriul civil sau în zonele limitrofe.

În ceea ce priveşte absenţa premierului interimar Ilie Bolojan de la şedinţa CSAT, şeful statului a evitat să comenteze politic, precizând că situaţia a fost una excepţională şi că autorităţile au reacţionat corespunzător.

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Harghita și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate