Trenuri suspendate din cauza vremii nefavorabile

Trenuri suspendate din cauza vremii nefavorabile
Călătorii sunt rugați să consulte informațiile actualizate
CFR Călători a anunțat că 20 de trenuri au fost anulate, astăzi, ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile ce îngreunează circulația feroviară în zonele aflate sub cod de ninsori.
Potrivit unui comunicat al companiei, pentru intervenții și degajarea căii ferate a fost suspendată circulația, temporar, pe mai multe rute, printre care București Nord - Brașov și retur, Ploiești Vest - București Nord, București Nord – Galați și București Nord – Constanța.
Pe distanța Ploiești – București circulația feroviară a fost închisă la primele ore ale dimineții, din cauza unor copaci căzuți pe linia de contact, potrivit CFR Călători. Compania menționează că situația este în evoluție și pot interveni și alte modificări de circulație (ore de plecare/sosire, suspendări).
Călătorii sunt rugați să consulte informațiile actualizate privind circulația trenurilor înainte de efectuarea călătoriei și să urmărească anunțurile din stații.
Citește și:
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
- 17:23 - Scandal diplomatic: Germania îl face ipocrit pe JD Vance după acuzațiile privind alegerile din Ungaria
Urmărește știrile Realitatea de Harghita și pe Google News











