Tribunalul Harghita a respins cererile de excludere a interceptărilor din dosarul în care Borboly Csaba a fost trimis în judecată de DNA

127th Plenary Session of the European Committee of the Regions
„Inculpatul (…) nu exemplifică, în concret, cum i-a fost cauzată această vătămare (n.r. – a dreptului la viaţă privată şi de familie) şi cum s-ar fi schimbat situaţia în cazul său dacă înregistrările şi interceptările ar fi fost realizate de către organele de urmărire penală (n.r. – nu de către SRI)“.
Acest paragraf face parte din motivarea Tribunalului Harghita prin care au fost respinse cererile de excludere a interceptărilor din dosarul în care preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Harghita, Borboly Csaba, a fost trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu în 2013.Cu alte cuvinte, ce importanţă are cine a făcut interceptările dacă norma legală permitea această modalitate de administrare a probelor la momentul respectiv – spune Tribunalul Harghita. (Vezi aici motivarea)În esenţă, Tribunalul Harghita spune că SRI a ajutat DNA să facă probe în dosarul lui Borboly Csaba doar ca „suport tehnic” şi că decizia CCR 51/2016 – care nu a mai permis SRI să ajute DNA – are efecte numai pentru viitor.Tribunalul atrage atenția că, deși a respins cererile inculpaților privind legalitatea administrării probelor, va lua în discuție ”fiabilitatea” lor.Avocații lui Borboly Csaba au cerut excluderea tuturor interceptărilor din dosar pe motiv că au fost obţinute de SRI pentru DNA în urma aplicării unui mandat de siguranţă naţională (MSN) şi au fost folosite, ulterior, ca probe într-un dosar penal.Avocaţii apărării au invocat mai multe decizii ale Curţii Constituţionale şi au arătat că obţinerea de probe pentru procese penale nu intră în atribuţiile Serviciului Român de Informaţii.Un nou termen în acest proces a fost stabilit pentru data de 6 august după ce, pe 13 iunie, a fost audiat preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba.
Context.
Borboly Csaba a fost trimis în judecată, alături de alte 12 persoane, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, fals intelectual şi denunţare calomnioasă.Prejudiciul total produs judeţului Harghita ar fi de peste 1 milion de euro.Trei dintre inculpaţi şi-au recunoscut vina şi au fost condamnaţi, iar în cazul celorlalţi zece, procesul continuă, relatează într-un acricol www.g4media.ro.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Harghita și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










