UE a testat clauza de apărare reciprocă printr-un exerciţiu pe un scenariu de atac hibrid

Uniunea Europeană
Rezultatele vor fi utilizate pentru pregătirea unui plan de consolidare a clauzei de apărare reciprocă a UE.
Activarea clauzei de apărare reciprocă a fost testată, luni, de reprezentanți ai statelor membre ale UE, în cadrul unui exercițiu de criză, pentru pregătirea unui atac hibrid la scară mare.
Mai mulţi diplomaţi au declarat că exerciţiul a implicat ambasadorii răspunzători de politica de securitate şi experţi din mai multe instituţii europene.
Rezultatele vor fi utilizate pentru pregătirea unui plan de consolidare a clauzei de apărare reciprocă a UE.
Nu au fost făcute publice iformații detaliate despre exercițiu, din motive confidențiale.
Cu toate acestea, a fost confirmat doar că oficialii au lucrat cu un scenariu fictiv, dar realist pentru a testa dacă reacţia la criză şi coordonarea ar funcţiona în cazul unor atacuri hibride, care ar putea include zboruri ilegale ale unor drone, sabotaje şi atacuri informatice asupra reţelelor electrice.
Obiectivul acestei clauze este reducerea dependenţei Europei de Statele Unite şi pregătirea pentru situaţii în care NATO nu ar putea acţiona, de exemplu din cauza unui veto american.
Articolul 42.7 al Tratatului Uniunii Europene - clauza de apărare reciprocă - prevede că, dacă un stat membru este victima unui atac armat pe teritoriul naţional, celelalte state membre sunt obligate să asigure ajutoare şi asistenţă prin orice mijloace disponibile. Formularea este mai puternică decât a Articolului 5 din tratatul NATO, care lasă la latitudinea membrilor alianţei modalitatea de a ajuta un alt stat semnatar, în cazul unui atac.
Clauza europeană a fost activată până acum o singură dată, după atacurile teroriste din 2015 de la Paris.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:41 - Secretarul Trezoreriei SUA cere front comun împotriva finanțării Iranului
- 21:28 - Daniel Udrescu: Regimul fiscal al proprietății imobiliare după modificările aplicabile începând cu anul 2026: dublă și chiar triplă impunere, incoerență sistemică și discriminare structurală între persoana fizică și persoana juridică
- 21:27 - Anca Alexandrescu: „Ne-ați înnebunit că „vin rușii”. N-au venit rușii, vin nemții”
Urmărește știrile Realitatea de Harghita și pe Google News














