Un bărbat din comuna Ciceu, cercetat pentru ameninţare cu un pistol şi un cuţit

Un bărbat din comuna Ciceu, cercetat pentru ameninţare cu un pistol şi un cuţit
În cauză s-a întocmit dosar penal
La data de 12 august 2021, la ora 19:13, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Harghita a fost sesizat telefonic, prin intermediul S.N.U.A.U. 112, despre faptul că o persoană a fost amenințată cu un pistol și un cuțit, pe raza comunei Siculeni.
„La faţa locului s-a deplasat imediat o echipă operativă care, în urma primelor verificări efectuate, a stabilit că un bărbat de 33 de ani, din comuna Ciceu, pe fondul unor discuții în contradictoriu cu un altul de 45 de ani, din municipiul Miercurea Ciuc, l-ar amenințat pe acesta din urmă cu o armă scurtă de tip pistol. Cei doi au fost conduşi la sediul Postului de Poliţie Siculeni pentru audiere şi luarea măsurilor legale, sens în care s-a procedat la ridicarea pistolului, o armă de calibrul 4,5 mm, fără serie vizibilă sau alte marcaje, posibil de tip airsoft, în vederea expertizării acesteia. În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a constatat că bărbatul de 33 de ani nu figurează ca deţinător legal de arme de foc letale sau neletale supuse autorizării.”, informează IPJ Harghita.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru ameninţare şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
SURSĂ: ZIAR HARGHITA
Citește și:
- 20:54 - Viktor Orbán, mesaj dur pentru Volodimir Zelenski: „La maghiari nu funcţionează asemenea metode”
- 19:53 - Aglomerație la munte de Ziua Femeii: până când vor rămâne deschise pârtiile
- 19:00 - Cristi Chivu intră în istorie cu Inter Milano. Derby-ul cu AC Milan ar putea genera peste 8,7 milioane de euro
- 18:30 - Donald Trump anunță o coaliție militară internațională împotriva cartelurilor. 17 state s-au alăturat inițiativei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Harghita și pe Google News











