Un şofer care conducea o maşină fără plăcuţe de înmatriculare a abandonat-o după ce a fost urmărit de poliţişti

girofar-politie-1
În data de 3 aprilie, la ora 10.45, un echipaj de poliție a depistat, pe Drumul Judeţean 136A, un autoturism care nu avea montate plăcuțe de înmatriculare, care se afla în deplasare în direcția Atid- Crișeni. Întrucât persoana care conducea autoturismul nu a oprit la semnalele polițiștilor, s-a procedat la urmărirea acestuia.
Autovehiculul a fost găsit abandonat în apropierea localității Crișeni iar în urma cercetărilor efectuate de polițiști, persoana aflată la volan a fost identificată și depistată. Astfel în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că autoturismul în cauză nu era înmatriculat iar persoana care conducea vehiculul, un bărbat, de 29 ani, din Atid, sat Firtănuș, nu poseda permis de conducere.A fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis și punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat, urmând ca, după finalizarea cercetărilor, acesta să fie înaintat, spre competentă soluționare, către Parchetul de pe lângă Judecătoria Odorheiu Secuiesc.
Citește și:
- 15:43 - Papa Leon salută armistițiul din Iran: „Un semn de speranță”
- 15:40 - CNA a respins solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS - LIVE TEXT
- 14:59 - UEFA, decizie decizie de ultim moment după moartea lui Mircea Lucescu pentru meciurile din Champions League
- 14:47 - Urmărire ca-n filme în trafic, în Argeș: tânăr prins după 25 km, fără permis și băut
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Harghita și pe Google News










