Vremea rea a produs efecte în municipiul Odorheiu Secuiesc. Doi adulți și un copil evacuați după o alunecare de teren

Vremea rea a produs efecte în municipiul Odorheiu Secuiesc. Doi adulți și un copil evacuați după ce un teren a luat-o la vale
Nu au rezultat victime, însă, în mod preventiv, au fost evacuate 3 persoane (2 adulți și 1 copil).
Pentru a treia zi consecutiv, în urma manifestării fenomenelor meteo prognozate COD PORTOCALIU de precipitații abundente, s-au produs efecte în municipiul Odorheiu Secuiesc, fiind nevoie de intervenția pompierilor militari pentru înlăturarea efectelor negative generate de averse.
Astfel, în cursul zilei de ieri, salvatorii au acționat cu motopompe pentru evacuarea apei acumulate în urma ploilor torențiale din 6 pivnițe/subsoluri ale unor case, un garaj și 2 curți, de pe străzile Pantei, Varga Katalin, Târnavei, Rákoczi Ferencz și Petőfi Sándor.
Totodată, s-a acționat pentru decolmatarea canalului de scurgere, care prezenta pericol de infiltrare în subsolul Școlii Generale ”Tompa László”.
Ca urmare a precipitațiilor din ultimele zile s-a produs o alunecare de teren, pe strada Rozei, frontul alunecării oprindu-se la o distanță de 5 m față de o gospodărie. Nu au fost afectate locuințe și nu au rezultat victime, însă, în mod preventiv, au fost evacuate 3 persoane (2 adulți și 1 copil).
Potrivit ISU Harghita, la acest moment, sunt în desfășurare intervenții pentru evacuarea apei din două subsoluri inundate ale unor case, din municipiul Odorheiu Secuiesc, strada Pantei.
De asemenea, echipajele SMURD au intervenit pentru gestionarea a șase misiuni de acordare a asistenței medicale de urgență persoanelor aflate în dificultate.
Întrucât vremea rămâne instabilă și în următoarea perioadă, este esențial să ținem cont de sfaturile autorităților și, la fel de important, este să cunoaștem ceea ce trebuie să facem în cazul în care nivelul apei crește rapid și există pericolul unei viituri.
Pentru evitarea situațiilor în care viața poate fi pusă în pericol, populația trebuie să respecte următoarele recomandări:
- Nu vă deplasați prin curenți de apă, puteți să vă pierdeți echilibrul
- Nu vă deplasați cu autoturismul în zona inundată
- În cazul în care sunteți surprinși de viitură urcați-vă către părțile superioare ale locuinței sau pe acoperiș, până la sosirea echipelor de salvare.
Pentru mai multe informații utile despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență accesați portalul https://fiipregatit.ro/ghid/inundatie/ sau descărcați aplicația DSU din Google Play Store și AppStore.
FOTO: ISU Harghita
Sursa: Realitatea de Harghita
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Harghita și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

