Petrolul Ploiești- Csikszereda Miercurea Ciuc a fost amânat din cauza meciului naţionalei

main-nini
Petrolul Ploiești- Csikszereda Miercurea Ciuc a fost amânat de meciul naționalei cu Malta. Ultimul meci al etapei a V-a din Ligii a II-a amânat pentru protejarea terenului de pe „Ilie Oană”.
Petrolul Ploiești ar fi trebuit să primească ieri de la ora 19:30 pe „Ilie Oană” în ultimul meci al rundei a V-a a Ligii secunde vizita formației Csikszereda Miercurea Ciuc.Duelul a fost însă amânat din dorința de a se proteja suprafața de joc în perspectiva confruntării România – Malta, din cadrul preliminariilor Campionatului European 2020 de duminică, 8 septembrie,de la ora 19.00. Partida va fi reprogramată, cel mai probabil, în prima parte a lunii noiembrie.În urma rezultatelor consemnate Petrolul se află pe locul 9 cu 7 puncte în timp ce Csikszereda Miercurea Ciuc este pe locul 16 cu 4 puncte. Lider în cea mai disputată și mediatizată Ligă secundă din istoria fotbalului românesc este surprinzător Turris Turnu Măgurele, care are victorii pe linie în cele 5 etape, urmată de CS Mioveni cu 13 puncte, podiumul fiind completat de UTA cu 12 puncte, arădenii având același număr de puncte ca și Gloria Buzău dar un golaveraj mai bun, scrie www.pariuri1x2.ro.
Citește și:
- 19:33 - Cristian Chivu, desemnat antrenorul sezonului în Serie A după ce a câștigat eventul cu Inter Milano
- 14:31 - Final de eră la Manchester City. Pep Guardiola pleacă după 10 ani și 20 de trofee cucerite
- 12:40 - Surprize majore în lotul Angliei pentru Mondiale. Tuchel lasă în afară nume importante și mizează pe decizii neașteptate
- 10:50 - Gigi Becali, atac la Valeriu Iftime după declarațiile despre FCSB: „Întrebați-l înainte cât a băut”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Harghita și pe Google News














