Suntem în finala Campionatului Mondial de Minifotbal! România învinge Ungaria

Suntem în finala Campionatului Mondial de Minifotbal! România învinge Ungaria
Finala Campionatului Mondial din Emiratele Arabe Unite va avea loc mâine
Naționala de minifotbal s-a calificat în premieră vineri seară în finala Campionatului Mondial găzduit de Emiratele Arabe Unite.
România a învins-o pe Ungaria fără drept de apel, scor 3-0, la capătul unei partide controlate în totalitate de elevii selecționerului Virgil Bejenaru.
Tricolorii din ”fotbalul mic” au deschis scorul la 5 minute distanță de fluierul de start. În mod paradoxal, Mircea Ungur a fost cel care a spart gheața, înscriind în poarta maghiarilor.
Prima repriză a fost dominată de România și în ceea ce privește capitolul posesie, Bejenaru efectuând adesea schimbări în terenul de joc, precum în duelurile anterioare.
Partea secundă a început cum nu se poate mai bine pentru tricolori. Căpitanul Mircea Popa a făcut 2-0 după ce a recuperat un balon în jumătatea de teren a ungurilor.
În urma unei faze fixe executate de Vlad Mocanu, Marius Balog a făcut 3-0 cu un șut de la distanță, stabilind scorul final al partidei în urma căreia România și-a asigurat biletele pentru marea finală.
Finala Campionatului Mondial din Emiratele Arabe Unite va avea loc sâmbătă (4 noiembrie), de la ora 18:00. România se va duela cu învingătoarea dintre Kazakhstan și Azerbaidjan pentru marele trofeu.
Citește și:
- 19:42 - Primele imagini de la parastasul lui Mircea Lucescu. Ioan Andone, alături de Hagi, Lupescu și Rednic. Valentin Ceaușescu, apariție-surpriză
- 21:24 - Mircea Lucescu, condus pe ultimul drum vineri: unde va fi înmormântat și la ce oră au loc onorurile militare
- 18:41 - Istvan Kovacs merge la Campionatul Mondial din 2026! Trei arbitri români, confirmați oficial pentru turneul final din America
- 16:06 - Scandal uriaș după Barcelona – Atletico: catalanii vor plângere la UEFA împotriva lui Istvan Kovacs
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Harghita și pe Google News











