În ultimele două zile, salvatorii harghiteni au acționat pentru gestionarea a 25 de situații de urgență. Cele mai multe cazuri înregistrate au fost pentru acordarea de prim ajutor (14 solicitări SMURD).

În afara acestor situații, pompierii au intervenit pentru stingerea a 10 incendii, precum și la o misiune de distrugere muniție neexplodată.

Din totalul celor 10 incendii care au avut loc, 8 intervenții au fost înregistrate la arderi necontrolate (miriști, vegetație uscată, gunoi), fiind afectate aproape 25 ha de teren, în localitățile Subcetate, Toplița, Miercurea Ciuc și Izvoru Mureșului.

O intervenție care a presupus efort susținut din partea pompierilor a avut loc pe parcursul zilei de marți, în localitatea Ciumani, unde peste 50 de pompieri militari și civili din cadrul Detașamentului Gheorgheni, SVSU Ciumani, Joseni, Suseni și Lăzarea au acționat, cu 6 autospeciale de stingere cu apă și spumă, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu, izbucnit la mai multe anexe gospodărești; flăcările s-au extins rapid, punând în pericol și locuințele din apropiere. După aproximativ trei ore, incendiul a fost stins, în limitele găsite, fără a fi înregistrate victime. În urma acestuia, au ars 4 anexe gospodărești (un garaj, 2 grajduri cu șuri și un atelier), o motocicletă,  o mașină de șlefuit, diverse scule electrice și materiale de renovare, din lemn, bunuri materiale evaluate la circa 200.000 lei.

S-au salvat și protejat, în urma intervenției pompierilor, bunuri materiale în valoare de aproximativ 400.000 lei. Cel mai probabil, evenimentul s-a produs din cauza unui scurtcircuit electric. 

Articolul precedentVIDEO Garduri virtuale împotriva animalelor, pe DN1
Articolul următorMinivacanță în perioada Sărbătorilor Pascale