La propunerea Ministerului Dezvoltării, în ședința din 24 august 2022, Guvernul a adoptat propunerea de prelungire a programului de eficientizare energetică a blocurilor derulat de Ministerul Dezvoltării.

În cadrul programului inițiat în 2019 au fost reabilitate energetic 133 blocuri de locuințe. Conform deciziei de ieri a Guvernului, programul poate continua cu o finanțare suplimentară în valoare de 30 de milioane de lei, din care vor putea fi terminate lucrările de eficientizare energetică pentru alte 189 de blocuri de locuințe care au fost incluse deja în program, dar a căror reabilitare nu a fost finalizată, a precizat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. 

La continuarea programului se păstrează cotele de cofinanțare de la bugetul de stat conform legislației în vigoare la data includerii în program, respectiv 50% și 60%. – Lista oficială

După cum este cunoscut, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Ministerul Dezvoltării finanțează reabilitarea energetică, seismică și din punct de vedere al siguranței la incendiu pentru alte 4.333 blocuri de locuințe și clădiri publice, se arată în comunicatul oficial.

Sursa: Realitatea de Harghita

Articolul precedentStimulente de 200.000 euro companiilor industriale care dezvoltă proiecte pentru economia circulară
Articolul următorMinisterul Dezvoltării elaborează o singură lege pentru reglementarea serviciilor comunitare de utilități publice