Învestițiile prin asocierea cu Compania Națională de Investiții (CNI) în vederea asigurării unor servicii medicale de calitate, derularea proiectelor europene, modernizarea infrastructurii utilitare precum și asigurarea continuității acordării de stimulente pentru buna funcționare a activității Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc, s-au aflat pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Județean Harghita, scrie ZIAR HARGHITA.

Un punct important pe ordinea de zi a ședinței l-a constituit construirea unei clădiri noi pentru secțiile Pneumologie și Boli infecțioase la Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc, prin investiții în asociere cu CNI, valoarea investiției fiind de aproximativ 70 de milioane de lei, din care, contribuția consiliului județean fiind de 3,05 milioane lei.

Pandemia ne-a arătat că nu putem face o prioritizare a specializărilor în medicină, în acest context secțiile de pneumologie au fost esențiale, și, pentru a putea asigura funcționarea optimă a acestora e nevoie de investiții susținute, și derularea actului medical în spații corespunzător amenajate. Asocierea cu CNI reprezintă o oportunitate extraordinară pentru a dezvolta sistemul sanitar la nivel județean, Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc devenind din ce în ce mai atractiv pentru medici”, a apreciat Borboly Csaba, președintele consiliului județean, citat de Ziar Harghita. 

Amănunte, AICI

Articolul precedent130 de cabinete noi de vaccinare anti-COVID-19 în toată țara
Articolul următorBilanț coronavirus: 3.761 de cazuri noi și 66 de decese