Trei persoane intrate într-o fosă septică, în localitatea. Bălan. La fața locului s-a deplasat imediat un echipaj de pompieri din cadrul Punctului de lucru Bălan, cu o autospecială de intervenție, precum și echipaje SAJ.

Victimele au fost extrase, în scurt timp, din fosă, în viață, confuze, agitate și au fost preluate de către echipajele SAJ. Este vorba despre 2 victime de sex masculin și o victimă de sex feminin.

Update: este vorba despre vana unei conducte secundare de aducțiune. Cele 3 victime (o femeie, în vârstă de 42 ani și 2 bărbați, în vârstă de 35, respectiv 44 ani) au fost preluate de echipajele SAJ Bălan și Sândominic și transportate la Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.

Articolul precedentModificările aduse Codului Muncii au intrat în vigoare
Articolul următorCULISELE PUTERII. Miron Mitrea, despre Schengen. Care este domeniul care ar avea cel mai mult de câștigat