Aveți grijă de copiii dumneavoastră! Nu îi lăsați singuri în locuință cu sobele aprinse sau cu alte mijloace de încălzire pornite. Nu îi încuiați în casă gândindu-vă că așa vor fi în siguranță! Apelați la rude sau la vecini dacă sunteți nevoiți să plecați, chiar și pentru o perioadă scurtă.

Lăsați nesupravegheați, chiar și pentru o clipă, copiii pot fi în pericol, iar în caz de incendiu, de cele mai multe ori, nu ar ști cum să reacționeze. 
Statistica IGSU ne arată faptul că, în primele zece luni ale anului, 38 de copii au fost victime ale incendiilor în locuințe. Șase dintre aceștia au decedat, iar 32 au fost răniți.
Pentru a preveni astfel de evenimente, părinții trebuie să fie prudenți în fiecare zi și să respecte regulile de prevenire a incendiilor. Printre acestea, reamintim:
–    nu lăsați copiii singuri în casă cu sobe, plite, radiatoare, aragazuri sau aparate electrice aflate în funcțiune;
–    nu lăsați la îndemâna copiilor recipiente cu substanțe inflamabile;
–    păstrați chibriturile, brichetele și alte surse de foc în locuri în care copiii nu au acces;
– supravegheați lumânările, candelele sau aparatele cu flacără deschisă;
–    nu folosiți mijloacele de încălzire deteriorate sau cu defecţiuni;
–    înlăturați orice curiozitate a copiilor în legătură cu focul, explicându-le, cu răbdare, pericolul pe care acesta îl reprezintă.

Articolul precedentJAFUL din energie: Giganții cumpără ieftin și vând scump – În buzunarele cui intră banii noștri
Articolul următorVremea în minivacanța de Sf. Andrei – 1 Decembrie 2022. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni