Anual, primăvara și toamna, ne confruntăm cu zeci de incendii de vegetație uscată care afectează sute de hectare de teren, culturi agricole, fondul forestier, iar în unele cazuri chiar casele și viețile cetățenilor.

Numai în cursul zilei de ieri, 29 martie a.c., pompierii harghiteni au fost solicitați să intervină la 4 incendii de vegetaţie uscată, care s-au manifestat pe raza localităților: Gheorgheni (zona Sarosvapa și zona Gării), Toplița (zona Luncani) și Gălăuțaș (sat Nuțeni). Pompierii au localizat și stins incendiile, care au cuprins, în total, circa 8 de hectare de vegetație uscată și lăstăriș. 

Pentru a preveni izbucnirea unor incendii ca urmare a folosirii focului deschis pentru igienizare, reamintim cetăţenilor că arderea resturilor vegetale, deşeurilor şi altor materiale combustibile se face în condiţii meteorologice fără vânt, numai pe timp de zi, sub supraveghere permanentă şi în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier sau construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice şi de comunicaţii. 

De asemenea, arderea vegetaţiei uscate fără obţinerea permisului de lucru cu focul şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi (depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii etc.) constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei.

Articolul precedentVIDEO Culisele statului paralel, marți, 30 martie: Interviu-bombă cu fostul baron PSD Nicușor Constantinescu
Articolul următorBilanț coronavirus 30 martie. Cifre oficiale – 6.204 cazuri noi, 175 de decese. Un nou RECORD la ATI