Mai multe suprafeţe forestiere din zona Ciuc, plantate cu aproape 650 de mii de puieţi, însumând 122 de hectare, reprezintă darul simbolic oferit Papei Francisc, cu prilejul vizitei pe care acesta o efectuează la Şumuleu Ciuc, în data de 1 iunie.

Părintele Oláh Zoltán, de la Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia, membru în comisia de organizare a vizitei papale la Şumuleu Ciuc şi responsabil cu relaţiile cu presa, că „darul verde pentru Sfântul Părinte” este oferit de Uniunea Coposesoratelor din bazinul Ciuc şi ţine cont de responsabilitatea şi sensibilitatea Papei Francisc pentru natură.

Potrivit acestuia, Sfântul Părinte a subliniat de mai multe ori, în alocuţiunile sale, „sau prin enciclica Laudato Si”, importanţa educaţiei pentru „alianţa dintre omenire şi mediul înconjurător” şi a pledat pentru evitarea folosirii plasticului şi hârtiei, folosirea responsabilă a apei şi energiei electrice, colectarea selectivă a deşeurilor, cumpărarea de alimente în mod rezonabil, grijă faţă de vietăţi, utilizarea transportului în comun sau plantarea de arbori.

Drept urmare, organizatorii consideră că Papa Francisc va aprecia acest dar, mai mult decât orice gest material.

„Considerăm că papa Francisc va aprecia mai mult decât orice gest material darul nostru, dacă ne comportăm în mod corespunzător cu mediul înconjurător şi îl folosim gândindu-ne la generaţiile viitoare, străduindu-ne ‘să fim apărătorii lumii şi nu jefuitorii, misionarii frumosului şi nu ai poluării şi distrugerii!’, aşa cum spunea papa Francisc în Rugăciune pentru pământ”, a arătat părintele Oláh Zoltán.

La rândul său, Lázár Csilla, directoarea Muzeului „Marton Aron” din Sândominic, care a avut această idee, a declarat pentru Agerpres că darul simbolic este în spiritul învăţăturilor Sfântului Părinte şi va rămâne generaţiilor viitoare.

Suprafeţele forestiere au fost plantate cu 646 de mii de puieţi şi se află în apropierea mai multor localităţi din zona Ciuc.

Părintele Oláh Zoltán a mai punctat, în cadrul conferinţei de presă, că se doreşte ca fiecare parohie să planteze, înainte de sosirea Sfântului Părinte, un brad sau un alt arbore, în curtea bisericii sau a parohiei sau într-un alt loc potrivit.

„Să facă acest lucru în lumina învăţăturii Sfântului Părinte legată de protecţia mediului înconjurător. Să încurajăm credincioşii adunaţi la plantarea copacului cu o scurtă predică sau cu citirea unei părţi din enciclica Laudato Si, să fim mai umani cu lumea creată. Acest brad plantat să ne aducă aminte de vizita papei Francisc şi de învăţătura sa”, a mai spus părintele Oláh.

Articolul precedentHarghitean condamnat pentru dare de mită
Articolul următorCsikszereda pierde acasă şi ratează şansa să promoveze matematic