La sfârșitul săptămânii, jandarmii și polițiștii au fost solicitați de 9 ori să intervină pentru îndepărtarea urșilor în localitățile Băile Tușnad, Izvoru Mureșului și Odorheiu Secuiesc. Solicitările au fost făcute prin intermediul SNUAU 112.
Primul apel a fost făcut sâmbătă, 12 iunie, la ora 03:03, o turistă cazată în Băile Tușnad solicitând intervenția autorităților, deoarece un urs era prezent în curtea casei unde era ea cazată și se temea că acesta va încerca să intre în casă. A fost solicitat sprijinul unui echipaj de poliție, care să intervină până va sosi și grupa de intervenție a jandarmilor trimisă de la Miercurea Ciuc. Din câte se pare, ursul a fost atras de resturile de mâncare depozitate în curte, dar și de mirosul de mâncare din interiorul casei. La sosirea echipajelor , ursul era plecat, acesta însă provocând unele pagube materiale.
Sâmbătă au mai fost primite două apeluri, la o distanță de 4 ore, ambele semnalând prezența unui urs în spatele unui hotel din stațiune. De fiecare dată a fost trimis la fața locului un echipaj de jandarmerie din cadrul Postului de Jandarmi Montan Băile Tușnad, urșii fiind alungați în pădure.
Duminică au fost primite 6 apeluri, 3 din Băile Tușnad, 2 din Izvoru Mureșului și unul din Odorheiu Secuiesc.
În cazul celor 3 apeluri, făcute din Băile Tușnad, la orele 00:26, 04:10, și 04:53 prezența ursului nu a fost confirmată. În cazul ultimului apel, cel prin care a fost semnalată prezența ursului pe str. Gării, animalul sălbatic a provocat pagube materiale. În toate situațiile, la fața locului a fost trimis un echipaj de jandarmerie.
Prima solicitare în care a fost nevoie de intervenția efectivă a echipajului de ordine publică, formată din jandarm și polițist, a fost primit la ora 20:14, din localitatea Izvoru Mureșului.
La ora 22:46 a fost semnalată prezența unui urs în cartierul Cerehat din Odorheiu Secuiesc, la fața locului fiind trimis un echipaj de jandarmerie din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „ Regele Ferdinand I” Târgu Mureș care a îndepărtat ursul din apropierea zonelor locuite.
Ultimul apel din acest weekend a fost primit la ora 23:57, din localitatea Izvoru Mureșului, ursul fiind îndepărtat de către un echipaj de poliție.
În toate cazurile, patrulele au mai rămas în zonă pentru o perioadă, pentru a se asigura că pericolul nu mai este iminent și au fost anunțate autoritățile cu atribuții în acest domeniu, cu care colaborăm, nefiind înregistrate alte evenimente.
Le reamintim oamenilor că este recomandat ca, de fiecare dată când sunt martori ai unor astfel de situații, să sune la 112, să nu încerce să intervină, să nu hrănească animalele sălbatice, să aibă grijă unde depozitează resturile menajere și să nu se apropie de urși pentru a-i filma sau fotografia.