Ca răspuns la solicitările formulate de reprezentanți ai mass media, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Tîrgu Mureș efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni corupție comise de funcționari publici cu statut special, în cursul anului 2021. În cursul zilei de 19 ianuarie 2022, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții în 37 de locații, dintre care cinci sunt birouri ale unor instituții publice din municipiile Miercurea Ciuc și Odorheiu Secuiesc. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție și din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.

Articolul precedentAlexandru Rafila: În spital sunt 338 de copii cu COVID. Afirmațiile legate de creșterea geometrică a numărului lor nu sunt adevărate
Articolul următorRaed Arafat: Cei care au orice simptom de răceală să se testeze – Ce spune despre noi restricții și FINALUL pandemiei