Lacrimi de fericire și tristețe curg, deopotrivă, pe obrajii adânc săpați de griji ai unei bunici care a ajuns să fie și mama, dar și tată pentru cei 7 nepoți ai săi. Deși, cu toții locuiesc într-o cămăruță, și abia au ce mânca, femeia este fericită că ii poate crește și că poate avea grijă de ei. Cel mai mic dintre copilași are un an, iar bunicuța se gândește cu groază la viitorul celei mici. Mama copilașilor a decedat chiar înainte de sărbători iar tatăl lor este grav bolnav. Material realizat de jurnaliștii Realitatea PLUS Adina Iliescu și George Lontiș. 

 Durere fără margini și neputință în sufletul unei bunicuțe în vârstă de 82 de ani care își crește singură cei șapte nepoți. Femeia se chinuie să le ofere un viitor și să nu simtă atât de tare lipsurile care, din păcate, există. Și nu sunt deloc puține.

„E foarte greu pentru ei că mai trăiesc eu, dar când nu oi mai fi eu, cine vede de ei…”, a mărturisit bunica.

 

Mama celor șapte suflete nevinovate a murit chiar înainte de sărbători din cauza unei infecții, iar tatăl este grav bolnav. Bunicuța nu s-a descurajat și şi-a învăţat nepoții să fie adevărați gospodari.

Gabi, unul dintre nepoți o ajută pe bunicuță atunci când puterile o mai lasă. Dulciurile și dorințele copilăriei sunt un lux pe care cei mici nu și-l pot permite.

Reporter Realitatea PLUS: Ce îți place să mănânci cel mai mult?

Gabi, unul dintre nepoți: Ciorbă…

Reporter Realitatea PLUS: Nu îți plac dulciurile?

Gabi, unul dintre nepoți: Nu.

Reporter Realitatea PLUS: Pe bunica o mai ajuți?

Gabi, unul dintre nepoți: Da, aduce lemene când nu mă duc eu.

Reporter Realitatea PLUS: De unde aduci lemne?

Gabi, unul dintre nepoți: Din cocină.

Cu o pensie de doar 800 de lei și cu alocația celor mici, femeia abia reușeste să plătească utilitățile și să pună ceva pe masă.

Reporter Realitatea PLUS: Vă ajung banii?

Bunica: De pâinică ține, că acum avem de toate. Ne-a adus toata lumea de toate de Craciunul asta, numai de pâine, 10 pâini. O zi luam, alta nu…

Singura dorință a femeii este ca toți copiii să fie sănătoși.

„Sănătate să ne dați ca vara e vară, iarna e foarte greu…”, a mărturisit bunica.

Autoritățile din localitatea Gogoșari, județul Giurgiu, sprijină acestă familie nevoiașă, iar pentru mai multe detalii puteți să-l contactați pe viceprimarul comunei la numărul de telefon: 0764517192. 

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentAvertisment dur! OMS: Următoarea variantă de Covid-19 va fi mult mai contagioasă decât Omicron
Articolul următoreJobs: În ce orașe se câștigă cel mai bine