Un tânăr de 27 ani a ajuns la spital, sâmbătă, cu multiple leziuni, după ce a fost atacat de un urs în timp ce se afla la o partidă de vânătoare, între localităţile Atid şi Inlăceni.
Şeful Serviciului de Ambulanţă Harghita, dr. Peter Szilard, a declarat pentru AGERPRES că, potrivit primelor informaţii, bărbatul se afla împreună cu mai multe persoane pe un câmp, la o partidă de vânătoare şi, la un moment dat, un urs a ieşit din pădure, l-a atacat şi l-a tras spre pădure.
Colegii cu care se afla la vânătoare au intervenit, au reuşit să alunge animalul şi să-i salveze viaţa tânărului.
„Are multiple muşcături la nivelul membrelor inferioare şi plăgi muşcate cu fractură la nivelul membrului superior drept. Starea este stabilă şi a fost transportat la Spitalul din Odorheiu Secuiesc”, a arătat dr. Peter Szilard.
Acesta nu a putut preciza la ce fel de vânătoare participa tânărul atacat de urs.
AGERPRES