Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că va fi prelungit termenul de depunere a dosarelor pentru obţinerea burselor şcolare, până pe data de 7 februarie, precizând că a luat această decizie deoarece au fost probleme la componenţa dosarului.

Sorin Cîmpeanu a fost întrebat, duminică seara, la Digi 24, dacă vor fi modificări în privinţa burselor.
 
„După ce fondul de burse a crescut, după ce cuantumul burselor a crescut, au fost unele probleme pe care le înţeleg cu privire la componenţa dosarului pentru a obţine aceste burse. Înţelegând aceste probleme, mâine, fiind ultima zi în care se pot depune dosarele de bursă, printr-un ordin de ministru va fi extins termenul cu o săptămână, până pe data de 7 februarie. De asemenea, vom încerca să aducem alte clarificări pentru ca sistemul să fie foarte uşor înţeles. Aş vrea să vă spun că raportarea la media anului precedent este un criteriu care funcţionează de 11 ani, nu este introdusă anul acesta, dar pe baza promovării acestui subiect mulţi dintre elevi şi părinţi au aflat abia acum, după 11 ani, că elevii obţin bursă pe baza mediei din anul şcolar precedent, mediei încheiate în anul şcolar precedent”, a transmis ministrul Educaţiei.
Articolul precedentCirculația pe Transalpina a fost închisă în această seară
Articolul următorFederer, mesaj pentru Nadal: Sunt mândru că sunt contemporan cu tine şi onorat să joc un rol în faptul că te-am împins să obţii tot mai mult