”Cineva dorește demantelarea PMP-ului și chiar scoaterea mea de pe scena politică! Care este scopul? Avem al treilea număr de aleși locali, o zestre importantă pentru alegerile din 2024. Și mai avem și 50 de primari”, a declarat politicianul la Realitatea Plus.
Cristian Diaconescu, președintele PMP, a vorbit în emisiunea Culisele Statului Paralel despre cum au început tensiunile în partidul pe care îl conduce și care a fost motivul.
”O idee de cooperare cu Partidul Național Liberal a existat, am argumentat-o, era cât se poate de normală, suntem împreună în familia Popularilor Europeni. La un moment dat, PNL a luat o decizie în legătură cu excluderea domnului Orban și în aceeași ședința au spus că urmează să colaboreze cu noi, cu PMP. După care a apărut o știre spunând că PMP a decis fuzionarea cu PNL. Am spus că este o știre FALSĂ. Agenția respectivă de știri a confirmat acest lucru. Și de aici a plecat tot subiectul. Eu am făcut și declarații în care am spus că sub mandatul meu, PMP nu se va desființa niciodată. Va coopera, va intra în alianțe, își va coordona pozițiile, dar nu va dispărea. De atunci avem o anumite nervozitate în interiorul partidului PMP. Eu încă sper că se rezolvă această situație. Chiar dacă unii membrii de partid mă contestă, nu există decât două căi! A dialogului și a negocierii.”
Întrebat cu cine ar vedea o alianță politică, Cristian Diaconescu a refuzat să răspundă.
”În acest moment nu pot face speculatii în legaura cu o alianță politică.”
Sursa: Realitatea Din PMP