În această dimineață, în jurul orei 09:00, printr-un apel la 112, jandarmii harghiteni au fost solicitați pentru a acorda sprijin în vederea relocării unui urs care se afla în apropierea unei locuințe din Izvoru Mureșului. La fața locului a fost prezent și un echipaj SMURD din municipiul Gheorgheni.

Jandarmii harghiteni au fost solicitați de către reprezentanții asociației de vânătoare pentru asigurarea perimetrului, în vederea relocării unui urs, în conformitate cu procedura stabilită prin OUG nr. 81, din 21 iulie 2021, privind aprobarea metodelor de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun, asupra persoanelor și bunurilor acestora, în intravilanul localităților, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

La fața locului s-a deplasat un echipaj de intervenție din cadrul Detașamentului 1 Jandarmi Mobil, fiind de asemenea prezente toate autoritățile, care conform procedurii trebuie să asigure desfășurarea unei astfel de activități. Acțiunea s-a derulat și încheiat fără incidente. De la începutul anului și până în prezent, la nivelul dispeceratului inspectoratului au fost înregistrate un număr de 3 apeluri prin care ni se solicita intervenția pentru îndepărtarea urșilor din apropierea zonelor locuite.

Le reamintim cetățenilor că este recomandat ca, de fiecare dată când sunt martori ai unor astfel de situații, să sune la 112, să nu încerce să intervină, să nu hrănească animalele sălbatice şi să nu se apropie de urși pentru a-i filma sau fotografia.

Articolul precedentBilanț coronavirus 22 februarie: 14.775 cazuri noi și 215 decese
Articolul următorCulisele Statului Paralel | Cum au ajuns milioane de doze de vaccin la gunoi