Căldură și disconfort termic în majoritatea regiunilor astăzi.

Pe arii relativ extinse indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Temperaturile maxime se vor încadra în general între 33 şi 40 de grade, dar și cu valori mai scăzute, de 28…30 de grade pe litoral şi în deltă, iar cele minime vor fi cuprinse între 15 şi 23 de grade, mai scăzute în depresiuni şi mai ridicate în Dealurile de Vest.

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în orele amiezii, îndeosebi în zona de munte, unde pe arii restrânse vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și posibil vijelii și grindină.

Aceste fenomene vor fi posibile, seara şi noaptea, izolat în nordul și nord-vestul teritoriului.

Articolul precedentVirgil Popescu pleacă în SUA: Dezvoltarea programului nuclear civil și întărirea parteneriatului strategic în domeniul energiei, priorități
Articolul următorAUR: Am văzut un exercițiu efectiv de putere al Ungariei pe teritoriul României