Premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit, luni la Palatul Victoria, cu reprezentanţii consorţiilor universitare pentru a discuta despre reforma structurală a mediului universitar prin proiectele Legilor Educaţiei. Dezbaterile s-au axat pe teme legate de consolidarea conectării universităţilor la mediul socio-economic şi la mediul academic internaţional, susţinerea excelenţei şi performanţei universităţilor româneşti, susţinerea echităţii şi a sprijinului acordat studenţilor, consolidarea autonomiei universitare şi eliminarea birocraţiei, în paralel cu creşterea responsabilităţii universităţilor, susţinerea programului de digitalizare a universităţilor româneşti, aspecte legate de statutul cadrului didactic universitar, de etica şi deontologia universitară, de susţinerea învăţământului superior medical, precum şi pe întregul set de valori promovat de România Educată, precizează Guvernul. Toată lumea prezentă a purtat mască.
Consultarea cu consorţiile universitare reprezintă pentru Guvern şi ministerele de resort o oportunitate de a rămâne conectate la mediul universitar, cu realităţile acestuia, implicit o oportunitate de a contribui la depăşirea provocărilor cu care se confruntă instituţiile învăţământului superior şi persoanele didactice, didactice auxiliare şi nedidactice din universităţi.
Reprezentanţii consorţiilor au apreciat şi au exprimat susţinerea pentru proiectul Legii învăţământul superior, lege care va oferi instrumente moderne şi posibilitatea valorificării expertizei universitare româneşti în beneficiul studenţilor şi întregii societăţi. Totodată, au fost formulate o serie de propuneri şi recomandări de îmbunătăţire a viitorului cadru legal de funcţionare a învăţământului universitar.
„Sunt recunoscător pentru dialogul de astăzi, simt că la finalul discuţiei avem o abordare coerentă în ceea ce priveşte transformarea educaţiei în conformitate cu o strategie naţională ambiţioasă iniţiată de preşedintele României şi asumată şi de noi la nivel executiv”, a declarat premierul, conform comunicatului de presă al Guvernului.
Pe lângă temele discutate în cadrul reuniunii, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a evidenţiat o serie de aspecte pe care proiectul Legii Educaţiei le reglementează: susţinerea echităţii şi a reducerii abandonului şcolar la nivelul învăţământului universitar, posibilitatea de cofinanţare a universităţilor care câştigă proiecte internaţionale, susţinerea internaţionalizării activităţilor universităţilor româneşti, asigurarea autonomiei universitare, consolidarea rolului universităţilor româneşti la nivel regional, naţional sau internaţional – în funcţie de misiunea asumată, precum şi posibilitatea de implicare a studenţilor în proiecte naţionale şi internaţionale, mai indică sursa citată.
Sursa: Realitatea Din PNL