Ministrul german al Sănătății și-a exprimat îngrijorări legate de o nouă subvariantă a coronavirusului care este asociată cu un număr tot mai mare de spitalizări cu COVID-19 în nord-estul Statelor Unite. 

Deși atenția majorității lumii este îndreptată spre situația dramatică din China în ceea ce privește COVID-19, experții în boli infecțioase au început să fie tot mai îngrijorați de subvarianta Omicron XBB.1.5 a coronavirusului care a ajuns să fie responsabilă de peste 40% din cazurile de COVID-19 în Statele Unite săptămâna trecută, realtează Reuters, citat de HotNews.

„Sperăm să putem trece de iarnă înainte ca o asemenea variantă să înceapă să se răspândească printre noi”, a scris pe Twitter ministrul german al Sănătății, care a precizat că autoritățile monitorizează în ce măsură subvarianta XBB.1.5 se răspândește în Germania.

Comentariile vin la mai puțin de două săptămâni după ce virusologul german Christian Drosten, şeful departamentului de virusologie de la reputatul Spital Universitar Charité din Berlin, afirma că este de părere că pandemia de COVID-19 s-a încheiat și că Germania trece prin primul său val endemic al infecțiilor cu coronavirusul.

Drosten a menţionat însă că o altă mutaţie a coronavirusului ar putea fi singurul lucru care să schimbe situația, dar că nu se așteaptă la așa ceva „în momentul de față”.

Noua subvarianta a Omicron, depistată pentru prima oară în Africa de Sud și Botswana în noiembrie 2021, care a devenit dominantă în Statele Unite, nu pare însă să provoace forme mai grave ale COVID-19, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății.
 
ANUNȚUL ECDC despre răspândirea noii mutații în Europa
 
Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC) a anunțat joi că subvarianta Omicron XBB.1.5 va duce la un număr mai mare de cazuri de COVID-19 în UE și Spațiul Economic European, dar nu în următoarea lună, fiind în prezent la un nivel scăzut.
În SUA a fost detectată din octombrie 2022, iar în luna ianuarie a crescut deja rapid numărul infectărilor cu noua mutație. 
Varianta a fost detectată și în Regatul Unit și în alte câteva țări, inclusiv în țările UE/SEE – Danemarca, Franța, Austria, Țările de Jos, Germania, Italia, Spania, Suedia, Islanda, Belgia, Cehia, Portugalia și Irlanda.
Sunt necesare investigații suplimentare de laborator și epidemiologice pentru a identifica mecanismul răspândirii acestei subvariante de Omicron, în prezent nu există suficiente informații disponibile pentru a evalua orice modificare a severității infecției asociate cu această mutație.
Infecționiștii americani au anunțat că subvarianta de Omicron XBB.1.5 este probabil cea mai transmisibilă de până acum, fiind capabilă să înșele sistemul imunitar, dar nu este sigur că provoacă o boală mai gravă decât variantele anterioare, cum au fost Delta sau primul val de coronavirus de la începutul pandemiei. Lucru confirmat și de directorul tehnic pe COVID-10 la OMS, Maria van Kerkhove, care a mai explicat că este probabil ca această subvariantă – XBB.1.5 să se răspândească la nivel global, dar încă nu se poate estima dacă va fi un nou val de infecții în întreaga lume și cât de periculos va fi.
Articolul precedentVremea 6 ianuarie – Cod galben de viscol, vânt puternic în mai multe zone din țară – Scad temperaturile
Articolul următorCea mai puternică rugăciune de Bobotează – Botezul Domnului – Te ocrotește tot anul