Accident grav, în Mehedinți. Un TIR a căzut în Dunăre, după ce a rupt parapetul de protecție. Incidentul a avut loc pe DN 6, în zona viaductului Bahna, între Drobeta Turnu Severin și Orșova. 

Potrivit martorilor, mastodontul, care circula dinspre Severin spre Orşova, a lovit parapetul de protecţie al drumului, a căzut în fluviu, după care a urmat o explozie. Autotrenul a fost, mai apoi, tras de apă. 

Martorii au fost cei care au alertat autoritățile. Un tânăr poliţist de frontieră (de la Sectorul Orşova), care locuiește în zonă, a plecat în căutarea posibilelor victime, cu o barcă, pe cont propriu, până la sosirea echipajelor de intervenţie.

Imagine

 

„Am văzut TIR-ul. Eram pe proprietate privată. Pur şi simplu: neatenție, imprudență! S-a auzit o bubuitură, apoi am văzut cum a căzut în apă. A căzut prima dată remorca, după care capul – tractor. La contactul cu apa, a fost o mică explozie urmată de o flacără. Am venit cât am putut de repede, am sunat la Pompieri. Nu era nimeni în zonă. Am luat barca personală şi am început să îl caut. Cunosc bine zona: apa are 16 metri adâncime”, povesteşte Laurențiu Stan, polițistul de frontieră, citat de actualmehedinti.ro.

La fața locului au fost mobilizate de urgență echipaje din Detaşamentele de Pompieri Drobeta, Orşova, Poliţie de Frontieră cu o ambarcațiune, echipaj SAJ cu medic şi poliţia. De altfel, se aşteaptă sosirea echipajelor de scafandri – Mehedinţi şi Caraş-Severin. Până la sosisea acestora, se efectuează căutări la suprafaţă.

„Inspectoratul pentru Situații de Urgenţă al județului Mehedinți a fost solicitat să intervină la un accident rutier, produs în zona viaductului Bahna. Un autotren a căzut de pe viaduct. Intervenim cu două detaşamente: Drobeta Turnu Severin şi Orşova şi cu două ambarcațiuni. De asemenea, am solicitat sprijin de la echipajul de scafandri al ISU Caraş-Severin. În continuare, desfăşurăm acțiuni de căutare a conducătorului auto. Autotrenul se află, în acest moment, în imersie totală sub apă”, a declarat maior Flavius Iscru, din cadrul Detaşamentului de Pompieri Drobeta.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentRețeaua generalilor Statului Paralel capătă proporții uriașe: Organizația studenților la Drept racola membri pentru SRI
Articolul următorLiviu Dragnea, dezvăluiri fără precedent despre Statul Paralel: „Dacă eram sluga lor, nu ajungeam la pușcărie”