În urma unor activităţi de cercetare şi investigaţie, poliţiştii harghiteni l-au identificat pe bărbatul care este bănuit că a înşelat două vânzătoare ale unor baruri din localităţile Praid şi Ocna de Sus, cu suma totală de 800 de lei. acesta are 21 de ani şi este din Satu Mare.

Reamintim că, la data de 16.02.2019, cel în cauză a intrat pe rând în cele două baruri unde, sub pretextul că doreşte să joace la aparatele de noroc, le-a solicitat vânzătoarelor să-i schimbe 1.000 de lei, sumă pe care o deținea în bancnote de 200 de lei, în bancnote de 100 de lei şi mai apoi în bancnote de 10 lei, iar după ce a primit banii „s-a răzgândit”, cerând restituirea bancnotelor sale de 200 de lei însă, de fiecare dată, a înapoiat doar 600 de lei, rezultând astfel un prejudiciu total de 800 de lei.

În cauză sunt continuate cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de „înşelăciune”, pentru care va fi propusă soluţie legală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Odorheiu Secuiesc.

Articolul precedentCod Galben de vreme severă în Harghita
Articolul următorProcurorii din Harghita îşi suspendă activitatea