Profesorul Daniel Barbu, fost ministru al Culturii, a murit luni, a anunţat Facultatea de Teologie Romano-Catolică a Universităţii din Bucureşti.

„Astăzi, a trecut la cele veşnice prof. Daniel Barbu. Să se odihnească în pace. Şi-a trăit viaţa sub motto-ul: ‘Nil nisi Cruce’. Domnul să-l fericească în patria cerească pentru tot binele făcut în viaţa pământească”, a transmis instituţia de învăţământ, într-o postare pe Facebook.

Liturghia de înmormântare se va celebra joi, începând cu ora 10,00, la Biserica Sfânta Tereza a Pruncului Isus din Bucureşti (Şos. Olteniţei 3-5).

Născut pe 21 mai 1957 în Bucureşti, Daniel Barbu a fost istoric român, senator de Bucureşti din partea PNL, fost ministru al Culturii în perioada 21 decembrie 2012 – 12 decembrie 2013 şi profesor al Facultăţii de Teologie Romano-Catolică din Universitatea din Bucureşti unde a predat Teologia politică, Teologie socială şi Istoria Bisericii.

AGERPRES

Articolul precedentBlocul Suveranist Român o susține pe Gabriela Firea la Primăria Capitalei
Articolul următorTaxă de trecere pe Autostrada dintre Comarnic și Brașov. Ministrul Transporturilor anunță schimbări majore