Accident feroviar în localitatea Racu, în care au fost implicate trenul Regio 4501, care circula pe ruta Brașov – Gheorgheni și un autoturism, anunță ISU Harghita.

Intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Miercurea Ciuc cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD. În urma impactului au rezultat 2 victime, una decedată, iar cea de-a doua va fi preluată de elicopterul SMURD.

Update

Victimele, un barbat în varsta de 33 ani decedat, si o femeie în vârstă de 27 ani, care va fi preluata de către elicopterul SMURD Tg. Mures după stabilizare. Ambele victime au fost încarcerate. Circulația feroviara este blocată.

Update IPJ Harghita

În această dimineață, în juul orei 7:55, polițiștii au fost sesizați, prin intermediul numărului unic 112, cu privire la un accident produs la nivel cu calea ferată.

Din primele cercetări s-a constatat faptul că, în localitatea Racu, trenul Regio care circula pe direcția Brașov –Sfântu-Gheorghe a surprins și acroșat un autoturism condus de un bărbat, de 33 de ani, din Delnița, care se angajase în traversarea căii ferate semnalizate cu indicator.

În urma impactului, conducătorul auto a decedat, iar o femeie, pasageră în autoturism, a suferit vătămări corporale.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor circumstanțelor producerii evenimentului.

Articolul precedentȚânțarii, atrași de mirosul săpunului. Cu ce să ne spălăm ca să-i ținem departe de noi
Articolul următorDECIZIE la Bruxelles – Marcel Boloș: „Ne asigurăm că nu se vor bloca proiectele pentru infrastructura de transport”