Ambasadorii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene au adoptat luni acordul care marchează eliminarea motoarelor termice la autoturismele noi. Votul a fost dat după ce Germania, cel mai important producător european, a fost de acord să-și schimbe poziția, în schimbul unei derogări privind carburanții sintetici.

Textul obligă automobilele noi să nu mai emită deloc dioxid de carbon (CO2) – interzicâ de facto vehiculele pe benzină, motorină şi hibride -, în favoarea celor electrice, relatează AFP și news.ro.

Textul va fi introdus pe ordinea de zi a unei reuniuni, marţi, a miniştrilor Energiei din UE, în vederea adoptării sale oficiale, anunţă preşedinţia suedieză a Uniunii.

 

Această reglementare este unul dintre pilonii planului euroean de luptă împotriva modificărilor climatice care ţinteşte atingerea neutralităţii carbonului în 2050.

 

Germania a obținut o concesie pentru o tehnologie alternativă,, după ce la începutul lunii martie a blocat planul, în ultimul moment, după ce acesta a fost adoptat de către Parlamentul European.

 

Pentru a-şi justifica răzgândirea – extrem de rară în acest stadiu al procedurii -, Germania a cerut Comisiei Europene (CE) să prezinte o propunere care să deschidă calea automobilelor care funcţionează cu carburanţi de sinteză.

Această tehnologie – controversată şi care se află în dezvoltare – constă în a produce carburant pe baza CO2 rezultat din activităţi industriale. Ea este apărată de producători de mărci de lux germani şi italieni şi urmează să permită folosirea motoarelor termice după 2035.

 

Această tehnologie este contestată de către ONG-uri de mediu, care o consideră costisitoare, energivoră şi poluantă.

Articolul precedentModificări majore în privința concediilor medicale. Sunt vizate şi indemnizaţiile pentru mame
Articolul următorAtenționare de călătorie în Franța: Grevă generală și proteste uriașe, marți, 28 martie – Anunțul MAE