Jandarmii din cadrul Postului de Jandarmi Montan Harghita Băi au fost solicitați să intervină, vineri noaptea, pentru a acorda sprijin unui tânăr ce a ieșit cu mașina în decor, pe un drum forestier.

Prin intermediul Serviciul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, la ora 22:59, un bărbat în vârstă de 22 de ani, din municipiul Miercurea Ciuc anunţa că e undeva, pe un drum necunoscut, iar mașina a derapat și a intrat într-un șanț de pe marginea acestuia. Din relatările lui a reieșit clar locul spre care se îndrepta, dar nu și locația exactă unde se afla, din cauza semnalului intermitent al sistemului de localizare al telefonului de pe care suna. Tânărul plecase din Miercurea Ciuc, pentru a ajunge la o locație din comuna Mădăraș, alegând un drum forestier ce pleacă din comuna Racu, dar pe care el nu îl cunoștea, cu un autoturism neadecvat drumului pe care el se afla.

A fost alertată o echipă din cadrul postului de jandarmi montan, care a plecat în căutarea apelantului. În ciuda faptului că afară era noapte și nu se cunoștea decât locația aproximativă unde acesta rămăsese împotmolit, a drumurilor desfundate, jandarmii montani folosindu-se de autospeciala Duster din dotarea postului au reușit să-l găsească, după aproximativ 1 oră și 30 de minute. Acesta era speriat, înfrigurat, dar nu a necesitat îngrijiri medicale. 

Mașina a rămas împotmolită pe marginea drumului, undeva la aproximativ 6 kilometri de localitatea Racu și 4 kilometri de Mădăraș, într-o zonă împădurită și greu accesibilă, chiar și pentru autoturismul 4X4 al jandarmilor. În urma evaluării situației de la fața locului s-a hotărât să nu se încerce scoaterea autoturismului din șanț, deoarece nu avea cârlig de remorcare, dar tânărului i-a fost asigurat transportul, acolo unde acesta a solicitat, respectiv la locația din Mădăraș.

Sursă: Jandarmeria Harghita

 

Articolul precedentSchior în stare gravă, la Harghita Băi
Articolul următor3.288 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2! Situația în fiecare județ!