Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Israel că este interzis, temporar, accesul cetățenilor străini pe teritoriul Statului Israel, cu unele situații de excepție. De asemenea, menționăm specificitatea geografică și politică a acestui spațiu, fapt pentru care se recomandă suplimentar și consultarea condițiilor de călătorie și a avertismentului emis pentru Palestina, care poate fi accesat la adresa web: www.mae.ro/travel-alerts/12890.

În situația reluării tirurilor cu rachete din Fâșia Gaza către teritoriul israelian, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români:

  • evitarea deplasărilor care nu se impun în zona de sud a Israelului;
  • identificarea, în zona în care se află, a unui adăpost de securitate, în cazul în care clădirea în care sunt cazați nu deține un astfel de spațiu, accesând https://www.oref.org.il /894-en/Pakar.aspx
  • menținerea vigilenței, pe toată durata șederii în Israel, având în vedere faptul că incidentele de acest gen se pot petrece inopinat, fără avertismente, pe fondul tensiunilor actuale;
  • evitarea zonelor publice foarte aglomerate, în special cele unde au loc demonstrații publice sau mitinguri;
  • monitorizarea mass-media locale.

Manifestațiile publice și demonstrațiile de stradă sunt frecvente în Ierusalim, preponderent în zona Porții Damascului, în special vineri după-amiază. De asemenea, pot apărea manifestații de protest care pot degenera în violențe. Ocazional, la intrările în Orașul Vechi, pot fi instituite controale de securitate.

Situația de securitate din Israel poate fi foarte volatilă în anumite zone, cum ar fi zonele de frontieră cu Siria și Liban, precum și liniile de demarcație cu Înălțimile Golan,  Cisiordania și Fâșia Gaza.

Amenințările teroriste vizează în general locuri precum: obiective turistice, noduri ale mijloacelor de transport, centre comerciale aglomerate, zone frecventate de turiști, clădiri și obiective guvernamentale.

Pentru obținerea de informații actualizate, cetățenii români pot contacta atât Ambasada României la Tel Aviv, cât și Oficiul de Reprezentare al României la Ramallah – Palestina.

 

2. Contactarea autorităţilor române

Cetăţenii români care se deplasează în Israel sau care se află deja pe teritoriul acestei ţări, sunt sfătuiţi să se adreseze Ambasadei României la Tel Aviv şi să îşi anunţe prezenţa în regiune, comunicând coordonatele personale la adresa de e-mail [email protected], pentru a putea fi contactaţi în situaţii de urgenţă.

De asemenea, cetățenii români pot să îşi anunţe prezenţa în regiune, comunicând astfel datele de identificare și propriile coordonate pentru a putea fi contactaţi în situaţii de urgenţă.

 

 

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la următoarele numere de telefon:

 

Ambasadei României la Tel Aviv

+972 3 5290613

+972 3 5244644

+972 3 5242482

Call Center București

+972 54 5643279

Telefon de urgență

 

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet http://telaviv.mae.ro și www.mae.ro, rubrica „Sfaturi de călătorie” și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații și sfaturi de călătorie, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îți poate salva viața!”.

 

Cetăţenii români care ignoră avertismentele MAE şi se deplasează în zone de risc, sunt atenţionaţi că o fac pe propria răspundere şi vor suporta consecinţele unor astfel de călătorii, având în vedere că, de la caz la caz, pot interveni limitări privind posibilităţile de intervenţie ale misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare de carieră în situaţii de urgenţă.

 

3. Recomandări generale

Cetăţenii români sunt sfătuiţi cu insistenţă să îşi încheie asigurare de călătorie, medicală şi de viaţă.

MAE recomandă cetăţenilor români care se deplasează în Israel:

  • să poarte asupra lor documentele de identitate în original și să manifeste maximum de atenţie la punctele militare israeliene de control, neînţelegerea şi nerespectarea procedurilor putând avea consecinţe serioase;
  • să manifeste prudenţă în alegerea traseelor şi localităţilor, în cazul călătoriilor pe cont propriu;
  • să evite zonele aglomerate, în care se desfăşoară mitinguri, manifestaţii publice;
  • să manifeste atenție în zonele publice;
  • să urmărească mass-media locală pentru a afla care sunt zonele în care se desfăşoară acţiuni de protest pentru a le putea evita;
  • să urmărească măsurile locale de apărare civilă care sunt în vigoare (www.oref.org.il );
  • să păstreze în locuri sigure documentele şi valorile personale, biletele de călătorie, banii, cărţile de credit şi să nu le expună în mod vizibil asupra lor sau în autovehicule.
Articolul precedentȘedință la Palatul Victoria, la ora 12.00. Ce acte se află pe masa Executivului – Agenda miniștrilor
Articolul următorINSP: De la începutul campaniei de vaccinare, 0,6% din persoanele vaccinate cu prima doză și 0,2% cu a doua doză s-au infectat cu coronavirus!