Meteorologii au emis o avertizare Cod portocaliu de vijelii și ploi valabil astăzi de la ora 12 până la ora 23.

Astfel, în intervalul menționat, în cea mai mare parte a Moldovei și Transilvaniei, nordul Olteniei, Carpații Meridionali și Orientali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, vor depăși 30-40 l/mp și, pe arii restrânse, 50-70 l/mp.

Până mâine (marți) la ora 23 este în vigoare și un Cod Galben.

În intervalul menționat, în sud-vestul, centrul, nordul și nord-estul țării, precum și în zonele de munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe spații mici grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20-25 l/mp și izolat 40-50 l/mp.

Articolul precedentRO-ALERT Urs prezent în centrul municipiului Miercurea Ciuc
Articolul următorA fost recoltat ursul care venea tot mai des în Miercurea Ciuc