Până la acest moment au fost aplicate 27 de sancțiuni contravenționale, cuantumul total al amenzilor fiind de aproape 30.000 de lei.

Polițiștii au completat constatarea stării de fapt pe majoritatea arterelor de circulație din municipiul Odorheiu Secuiesc, sens în care au întocmit noi procese verbale care, adăugate la cele aplicate anterior, însumează 27 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în cuantum total de 27.405 lei.

Scopul primordial al acțiunilor desfășurate până la acest moment este unul preventiv și constă în conștientizarea tuturor instituțiilor și autorităților cu atribuții în domeniu cu privire la necesitatea, obligativitatea și beneficiul respectării atribuțiilor ce le revin și a prevederilor legale în vigoare.

Din acest motiv, polițiștii au stabilit un cuantum minim al amenzilor aplicate și au utilizat în multe cazuri posibilitatea aplicării sancțiunii cu avertisment, în așa fel încât conștiința datoriei legale și profesionale să fie asumată și îndeplinită fără prejudicii de ordin material.

Insistăm asupra faptului că este imperativ ca toți cei implicați, autorități publice, societăți comerciale sau alte instituții de profil, polițiști și cetățeni, să se achite de sarcinile și îndatoririle pe care le au, potrivit competențelor, întrucât considerăm că este pe deplin normal, moral și legal să devenim parteneri pentru interesul comun, acela al asigurării unei stări de ordine, liniște și siguranță în traficul rutier și nu numai.

Iată de ce, polițiștii harghiteni vor continua să desfășoare asemenea acțiuni și în perioada următoare, iar în situația repetabilității ori persistenței încălcării legislației, măsura sancțiunii cu avertisment va fi înlocuită cu aceea a sancțiunii cu amendă, al cărei cuantum va crește.

Articolul precedentHipermarketuri deschise de Paşte, în Harghita
Articolul următorCod galben de furtuni în noaptea de Înviere