Sancțiuni de peste 90.000 de lei aplicate și bunuri de aproximativ 9.000 de lei confiscate de polițiștii harghiteni, numai în ultimele 24 de ore.

Polițiștii harghiteni au desfășurat acțiuni specifice, pe raza întregului județ, cu scopul de a preveni și combate actele ilicite de comerț, în special a celor cu alimente perisabile și produse din carne, împreună cu specialiști din cadrul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Harghita.

În cadrul activităților au fost verificate încă 14 societăți comerciale de profil, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale, în cuantum total de 91.500 de lei.

De asemenea, au fost ridicate în vederea confiscării bunuri în valoare totală de aproximativ 9.000 de lei, 49 kg carne de pui și de porc, 18 kg legume și fructe, 3,5 litri băuturi spirtoase și 320 de articole de îmbrăcăminte și încălțăminte.

Totodată, au fost identificați și ridicați în vederea confiscării 1.167 de lei, bani care nu au fost introduși în casa de marcat fiscală.

Articolul precedentŞofer cu permisul suspendat, pe străzile din Harghita
Articolul următorDouă infracţiuni constatate şi 14 sancţiuni aplicate de poliţişti, la Topliţa