În săptămâna ce a trecut, jandarmii harghiteni au desfăşurat acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii delictelor silvice, constatând nerespectări ale legii pentru care au aplicat 7 sancţiuni contravenţionale, dintre care 5 amenzi în valoare de 22.000 de lei, totodată dispunând confiscarea a peste 8 metri cubi material lemnos.
Astfel, au fost aplicate 7 sancţiuni contravenţionale, dintre care 5 amenzi în valoare de 22.000 și 2 avertismente, conform legii 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.
Faptele constatate au fost „transportul fără avize de însoțire a materialelor lemnoase sau cu avize de însoțire din care nu rezultă proveniența legală, precum și „accesul oricărui autovehicul în fondul forestier național, fără acordul scris al proprietarului sau administratorului”.
Odată cu constatarea faptelor a fost confiscată și o cantitate de peste 8 metri cubi de lemne. Pe timpul constatării faptelor jandarmii au solicitat și primit sprijinul reprezentanților ocoalelor silvice competente teritorial.
Jandarmii vor continua acţiunile de prevenire şi combatere a delictelor silvice, în scopul protejării fondului silvic.