Csíkszereda Miercurea Ciuc va susţine miercuri, 4 septembrie, un meci de pregătire contra celor de la Sepsi OSK .

Partida se va juca pe Stadionul Municipal din Sfântu Gheorghe, de la ora 11:00.

Sepsi OSK şi Csíkszereda Miercurea Ciuc sunt două echipe „înfrăţite”, am putea zice. Ambele beneficiază de sprijin financiar de la Guvernul Ungariei pentru centrele de copii şi juniori şi pentru modernizarea bazelor sportive.

Mai mult de atât, antrenorul echipei harghitene este covăsneanul Valentin Suciu, cel care a promovat pe Sepsi în premieră în Liga 1. Iar pentru ca „frăţia” să fie completă, noul antrenor secund al lui Sepsi, Robert Ilyes, este fostul antrenor al juniorilor din Miercurea Ciuc.

Aşadar ne aşteptăm la un meci amical din toate punctele de vedere.

Până mâine, Csíkszereda Miercurea Ciuc are meci în această seară în Campionatul Ligii a 2-a, de la ora 19.30, acasă, cu Petrolul Ploiești.

Articolul precedentCOD GALBEN de instabilitate atmosferică în 16 judeţe, inclusiv Harghita
Articolul următorPetrolul Ploiești- Csikszereda Miercurea Ciuc a fost amânat din cauza meciului naţionalei