Baza de tratament de la Salina Praid a fost închisă temporar. Motivul: angajații salinei au fost ân grevă, nemulțumiți că nu li se dau voucherele de vacanță pentru 2019. Un protest asemănător are loc și la Salina Târgu Ocna. În total, 400 de angajați sunt acum în grevă.

Încă de săptămâna trecută a fost oprită activitatea de exploatare a sării din Salina Praid. După ce nu au primit niciun răspuns de la conducere, angajații aflați în grevă au decis să închidă și baza de tratament – astfel, salina nu mai poate fi vizitată de turiști.

120 de angajați au protestat azi a declarat pentru Europa Fm liderul de sindicat de la Salina Praid, Kelemen Jozsef.

În grevă sunt şi 230 de angajaţi ai Salinei Târgu Ocna, care au oprit activitatea de exploatare a sării, cea de turism, dar şi cea de extracţie de saramură.

„Am intrat în protest pentru că nu ni s-au respectat nişte drepturi bugetate, drepturile salariale, motivul fiind neacordarea de vouchere de vacanţă. Aprobarea lor depinde de Consiliul de Administraţie, care a fost convocat de trei ori săptămâna trecută, au avut termene până la 12 noaptea şi pur şi simplu nu se întrunesc, nu vor să voteze, nu ne bagă deloc în seamă. Motivul este faptul că 49% din acţiunile SALROM sunt deţinute de Fondul Proprietatea, deci privaţi, care, nefăcând cheltuieli, de genul voucherelor sau alte feluri de achiziţii, rămân cu banii necheltuiţi, deci banii sunt profit pentru ei la sfârşitul anului”, a declarat liderul de sindicat de la Salina Târgu Ocna, Dan Popa pentru Agerpres.

Minerii vor să se autoblocheze în subteran, dacă nu li se vor accepta cererile.