În primele trei luni ale anului 2019, jandarmii au executat pe raza judeţului Harghita aproape 3.000 de misiuni specifice. Dintre acestea, pe linia ordinii publice au fost executate 139 misiuni de asigurare a ordinii publice la manifestări cultural-artistice, promoţionale, sportive sau de protest, iar 21 de misiuni au fost cele de restabilire sau de aplanare a unor conflicte de mică amploare.

Pe linia menţinerii ordinii publice au fost executate în perioada de referinţă 2759 misiuni. Dintre acestea amintim:1508 de misiuni executate în sistem integrat de către patrulele mixte atât în mediul urban cât şi în cel rural, 36 misiuni executate în staţiuni montane şi pe traseele turistice adiacente acestora, respectiv 94 misiuni executate în zona instituţiilor de învăţământ.

Tot în primele trei luni ale acestui an au fost executate de către jandarmi pe raza judeţului 58 de misiuni în cooperare cu alte instituţii.

În perioada analizată au fost aplicate 210 de sancţiuni, din care 78 avertismente, iar 132 amenzi, în valoare totală de 254.000 lei. Acestea au fost aplicate la următoarele acte normative:

Cele mai multe sancțiuni au fost aplicate pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice(135), Legea privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice(46) și OUG privind pescuitul și acvacultura (13).

Ca noutate, putem puncta constatarea unei fapte pe lună la Legea 4/2008, privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive.

Faptele săvârșite au vizat în general pescuitul recreativ fără permis, consumul de băuturi alcoolice în locuri publice, săvârșirea în public de fapte menite să indigneze cetățenii prin proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, tăierea, furtul ori însușirea arborilor tăiați cu drept, ori fără drept.

De asemenea au fost întocmite actele de sesizare a unui număr de 22 de infracţiuni, 4 pe timpul misiunilor executate de patrule de jandarmerie, iar 18 pe timpul misiunilor executate în cooperare cu poliţia.

Articolul precedentConsiliul Judeţean şi primăriile din Harghita vor ca lucrările la drumuri neterminate anul trecut să înceapă cât mai repede
Articolul următorAltarul de la Şumuleu Ciuc, unde vine Papa Francisc, se renovează