Orange avertizează utilizatorii de telefoane cu Android să nu deschidă SMS-urile prin care li se cere să intre pe un link și să instaleze o anume aplicație, “cu rol de a urmări livrarea unui colet”. Este de fapt un malware ce poate accesa ulterior parole și carduri bancare salvate pe telefon.

Și Poliția atrage atenția că “mai multe persoane au primit mesaje SMS, de pe diverse numere de telefon (naționale sau internaționale), cu textul Pachetul dvs. este în drum, urmăriți-l aici, urmat de un link. Accesând link-ul se deschide un site fals, al unui operator internațional de curierat, care solicită descărcarea unei aplicații, iar în urma instalării aplicației, există posibilitatea ca telefonul să fie infectat cu malware”.
 
Imagine

Orange oferă mai multe sfaturi pentru persoanele ale căror smartphone-uri au fost virusate: 

  • Activează Google Play Protect, care permite ștergerea programelor malware.
  • Dacă acest lucru nu funcționează, efectuează o resetare completa a dispozitivului la setările din fabrică.
  • Atenție! Acest lucru va șterge toate datele, inclusiv fotografiile și aplicațiile de pe telefon, care nu vor mai putea fi recuperate.
  • Nu efectua o copie de rezerva înainte de revenirea la setările din fabrica, deoarece va face și o copie de rezervă a malware-ului.
  • Pentru a evita infectarea telefonului, îți recomandăm să instalezi întotdeauna doar aplicații de mobil care provin din magazinele de aplicații oficiale si recunoscute, precum Play Store sau App Store.

În final, rețeaua de telefonie amintește că ”cea mai sigură măsură de prevenire a unei posibile fraude este să nu dai curs solicitărilor dintr-un mesaj suspect. Nu furniza informaţii confidențiale unor persoane necunoscute, indiferent de modalitatea de comunicare: apel, SMS, WhatsApp, e-mail, rețele de socializare, etc”.

Sursă: BIZIDAY

Articolul precedentAnunțul care dinamitează scena politică! Cristian Rizea candidează la alegerile legislative din Republica Moldova din 11 iulie
Articolul următorVIDEO Direcția Generală Anticorupție lansează Campania națională de promovare a integrității “M.A.I. etic, M.A.I. integru”