Boxerul britanic Daniel Dubois l-a învins sâmbătă prin KO pe compatriotul său Anthony Joshua, pe arena londoneză Wembley, şi a intrat în posesia titlului mondial IBF la categoria grea, scrie AFP.

Daniel „Dynamite” Dubois, în vârstă de 27 de ani, mai agil, mai mobil şi mai puternic, l-a trimis de mai multe ori la podea pe „AJ”, încă din prima repriză, înainte de a-i administra o ultimă lovitură fatală la începutul reprizei a cincea.

În cariera sa, Dubois are 22 de victorii, dintre care 21 prin KO, şi două înfrângeri. El a impresionat deja în duelul împotriva croatului Filip Hrgovic pentru centura interimară IBF, în luna iunie. Titlul mondial i-a fost apoi acordat definitiv, când deţinătorul său, ucraineanul Oleksandr Usik, l-a abandonat prin forfait. Dar cel supranumit „Triple D” a recunoscut că vrea „să devină legitim prin câştigarea acestei lupte”.

Joshua, în vârstă de 34 de ani, care a fost campion mondial în două perioade, începuse să-şi revină după trei înfrângeri traumatizante, prima împotriva americano-mexicanului Andy Ruiz Jr, în 2019, următoarele în faţa lui Oleksandr Usik, în 2021 şi 2022. El viza la Londra un al treilea titlu mondial pentru a deveni egalul unor legende ca Mohamed Ali, Lennox Lewis şi Evander Holyfield.

Dubois poate începe să viseze la o luptă împotriva câştigătorului „revanşei” dintre Usik şi britanicul Tyson Fury, care va avea loc pe 21 decembrie la Riad.

96.000 de spectatori au fost anunţaţi pe Wembley, o prezenţă record la un meci de box în Marea Britanie după Al Doilea Război Mondial.

AGERPRES 

Articolul precedentVIDEO FOTBAL: FCSB, EGALATĂ IN EXTREMIS DE PETROLUL PLOIEŞTI (1-1), ÎN SUPERLIGĂ
Articolul următorINTERVENŢIE A POMPIERILOR PENTRU SALVAREA UNUI BĂRBAT PRINS SUB UN TRACTOR