Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis miercuri o atenționare cod galben de instabilitate atmosferică accentuată în cea mai mare parte a țării, fiind vizate zonele de munte, precum și în Crișana, Banat, jumătatea de nord a Munteniei și a Olteniei, Transilvania și nordul Moldovei.

Potrivit informării meteo, în intervalul orar 15:00-23:00, în zonele vizate vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, se vor semnala averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp.

Sunt vizate județele Maramureș, Bistrița-Năsăud, Harghita, Mureș, Brașov, Covasna, Sibiu, Alba, Bihor, Arad, Timiș, Caraș Severin, Hunedoara, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Buzău, Vâlcea, Mehedinți, Gorj, Suceava, Neamț, Bacău și Vrancea.

Conform ANM, miercuri de la ora 23:00 și până joi la ora 11:00, în Crișana, cea mai mare parte a Munteniei și a Transilvaniei, precum și zonele de munte vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp.

Articolul precedentOamenii din Borsec nu vor să colecteze selectiv deşeurile
Articolul următorUn şofer din Harghita s-a răsturnat cu un camion plin de lemne