Meteorologii au emis un cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată pentru mai multe județe din centrul și sud-estul țării. Avertizarea va intra în vigoare la ora 14.00 și va expira la ora 22.00.

 În sudul și estul Transilvaniei, în zona Carpaților de Curbură, local în Muntenia, precum și în cea mai mare parte a Dobrogei,vor fi intervale cu vijelii (viteze de 80…90 km/h), averse torențiale, frecvente descărcări electrice și grindină.Cantitățile de apă vor depăși 35…40 l/mp și pe arii restrânse 50…70 l/mp.