Pandemia de COVID-19 a provenit cel mai probabil dintr-o scurgere de laborator din China, anunță Statele Unite ale Americii. Comunitatea ştiinţifică consideră crucială cunoaşterea originii pandemiei pentru a o putea controla sau chiar pentru evitarea unei următoare pandemii. 

 

Teoria potrivit căreia virusul SARS-CoV-2 ar fi scăpat din laboratorul din Wuhan a revenit, deși a fost contestată de experți și a fost clasificată de multe ori drept o conspirație. Informațiile despre originea pandemiei nu sunt încă sigure și prezintă contradicții, însă un nou raport arată că este posibil să fi fost declanșată într-adevăr printr-un accident într-un laborator din Wuhan. Președintele Joe Biden a cerut, în 2021, la câteva luni de la începerea mandatului său la Casa Albă, un raport complet despre originea COVID-19. 

SUA au anunnțat că este posibil ca la origine să fie „un accident de laborator”. Departamentul de Energie al SUA a evaluat că pandemia de Covid-19 a provenit cel mai probabil dintr-o scurgere de laborator din China, potrivit unui raport de informații clasificat recent actualizat, a anunțat CNN duminică.

Potrivit unor surse citate de CNN, Departamentul de Energie a evaluat în raportul de informații că are „încredere scăzută” în privința unei scăpări accidentale a virusului dintr-un laborator din Wuhan. Raportul clasificat a fost prezentat recent Casei Albe și unor membri cheie ai Congresului american.

O încredere scăzută a evaluării înseamnă, în general, că informațiile obținute nu sunt suficient de sigure sau sunt prea fragmentate pentru a face o analiză definitivă sau că nu există suficiente informații disponibile pentru a trage o concluzie mai solidă. Agențiile de informații pot face evaluări cu un nivel de încredere scăzut, mediu sau ridicat. 

Noua concluzie a Departamentului pentru Energie, care înainte nu avea o evaluare mai clară asupra modului în care a apărut virusul, este menționată în actualizarea unui document din 2021 elaborat de biroul șefei serviciilor secrete americane, Avril Haines.

Departamentul pentru Energie este de acord astfel cu Biroul Federal de Investigații (FBI) atunci când susține că virusul s-a răspândit dintr-un laborator chinezesc, cel mai probabil după un incident. În schimb, alte agenții guvernamentale consideră în continuare că virusul a fost transmis natural, iar două dintre agenții sunt încă indecise.

Consilierul pentru securitate națională al Casei Albe, Jake Sullivan, nu a dorit să confirme sau să infirme informațiile și să comenteze motivul pentru care Ministerul Energiei și-a schimbat acum poziția. Sullivan a anunțat doar că ministerul și FBI au ajuns la aceeași concluzie pe canale diferite.

Jake Sullivana confirmat, într-un interviu la CNN, că în această chestiune comunitatea de informații rămâne divizată.

„În acest moment nu există un răspuns definitiv din partea comunității de informații la această întrebare. Unele elemente ale comunității de informații au ajuns la unele concluzii, iar unele la altele. Iar o parte au spus că pur și simplu nu au suficiente informații pentru a fi siguri”, a spus Sullivan. În plus, acesta a amintit că președintele Joe Biden a cerut ca laboratoarele naționale, ce fac parte din Departamentul de Energie, să fie incluse în evaluare.

Concluzia Departamentului pentru Energie din SUA este semnificativă, pentru că are o expertiză științifică considerabilă și supraveghează o rețea de laboratoare naționale americane, unele dintre acestea efectuând cercetări biologice avansate.

Biroul de Informații și Contrainformații al Departamentului Energiei este una din cele 18 agenții guvernamentale care alcătuiesc comunitatea de informații, coordonate de Biroul Directorului de Informații Naționale, care însă nu a dorit să comenteze anunțul. 

Anunțul făcut de Departamentul petnru Energie arată diferențele din guvernul american dacă declanșarea pandemiei de COVID-19 a  început în China în 2019 ca urmare a unei scurgeri de laborator sau dacă a apărut în mod natural. Diferitele agenții de informații americane sunt împărțite în această chestiune de ani de zile. În 2021, comunitatea de informații a desecretizat un raport care a arătat că patru agenții din comunitatea de informații au evaluat cu o încredere scăzută că virusul a trecut probabil de la animale la oameni în mod natural în sălbăticie, în timp ce una (FBI) a evaluat cu o încredere moderată că pandemia este rezultatul unui accident de laborator.

În mai 2020, cercetătorii de la Laboratorul Național Lawrence Livermore, susținut de guvern, au emis un raport clasificat care a constatat că este posibil ca coronavirusul să fi fost scăpat accidental  dintr-un laborator din Wuhan.

SUA au început să cerceteze această posibilitate, de accident de laborator, pri ncare coronavirusul să fi fost scăpat într-un laborator încă din aprilie 2020, deși  comunitatea de informații menționa că lipsa de cooperare din partea Beijingului a făcut dificilă ajungerea la aflarea adevărului.

The Wall Street Journal este primul care a anunțat noua evaluare a Departamentului de Energie, amintește CNN. Un înalt oficial al serviciilor de informații din SUA a declarat pentru WSJ că actualizarea evaluării informațiilor a fost efectuată în lumina noilor informații, a studiilor suplimentare ale literaturii academice și în consultare cu experți din afara guvernului.

Anterior, aceeași publicație a dezvăluit, în mai 2021, că într-un raport de informații al SUA, într-o fișă emisă în ultimele zile ale administrației Trump apar date despre trei cercetători de la Institutul de Virusologie din Wuhan s-ar fi îmbolnăvit în noiembrie 2019 și ar fi solicitat internarea pentru a primi îngrijiri medicale. În document apar informații despre boala pacienților: „simptome compatibile atât cu COVID-19, cât și cu o boală sezonieră obișnuită”. Datele publicate de WSJ au fost contestate la acel moment de autoritățile chineze și clasificate ca fiind „total false”. 

*** Boala virală COVID-19 ar fi apărut prima dată în orașul Wuhan din China, la finalul anului 2019. În acest oraș funcționează un important laborator de cercetări biologice, dar autoritățile chineze au respins până acum foarte vehement posibilitatea ca virusul să fi scăpat din acest laborator. Pandemia de COVID-19 a fost declarată de OMS la 11 martie 2020.

Ce se știe oficial până acum despre originea pandemiei este că o  vânzătoare din piața de animale din Wuhan, care s-a îmbolnăvit pe 11 decembrie 2019, este considerată primul caz cunoscut de infectare cu SARS-CoV2, în întreaga lume. Acest lucru este notat in studiul apărut în noiembrie 2021 în revista Science. Înainte au mai fost informații că un prim caz de îmbolnăvire ar fi fost un contabil, de 41 de ani, care nu ar fi avut legături cu piața din Wuhan, că ar fi locuit la 30 de km, iar primele sale simptome au apărut pe 16 decembrie 2019, cu febră. Dacă simptomele sale au început într-adevăr pe 16 decembrie, atunci este al doilea caz raportat cu COVID-19. Vânzătoarea din piața din Wuhan a raportat în același timp că mai multe persoane ar fi fost cu COVID-19 în clinici și spitale din apropierea pieței de animale, iar unii erau deja internați din 10 decembrie 2019, potrivit datelor ce apar în studiul din Science.

Articolul precedentMai multe produse alimentare vor DISPĂREA de la rafturi! Românii riscă să mănânce mai puțin și mai prost: care este CAUZA
Articolul următorIoan Talpeș: Privatizarea Petromidia a fost o înțelegere între ruși și americani – Memorandumul din 2004