Romsilva a scos la vânzare peste 20.000 de pomi de Crăciun, iar prețurile vor porni de la 15 lei.

Un molid de până la 1,3 metri va costa 15 lei, iar un brad cu înălțimea între 2 și 3 metri va ajunge la 35 de lei. În piață însă, prețurile sunt mult mai mari pentru brazii naturali: între 110 și 400 lei.

”Din cei 24.796 de pomi de Crăciun care vor fi puşi pe piaţă prin intermediul ocoalelor silvice de stat, 17.569 bucăţi sunt produşi în pepinierele silvice ale Romsilva, în cadrul unor culturi specializate, iar 7.227 provin din lucrări silvice autorizate, în urma cărora se extrag exemplarele din regenerările naturale unde există o densitate excesivă”, a transmis, joi, Romsilva, într-un comunicat de presă.

În acest an, cea mai mare parte a pomilor de Crăciun disponibili pentru vânzare sunt de specia brad, numărând 18.898 de exemplare, în timp ce restul de 5.898 de bucați sunt din specia molid sau alte specii de rășinoase.

”Preţurile pornesc de la 15 lei pentru un pom de Crăciun, specia molid cu înălţimea de până în 1,3 metri, şi ajunge la 35 de lei pentru un exemplar de brad cu înălţimea între 2 şi 3 metri. Cei cu înălţimi de peste 3 metri sunt consideraţi comenzi speciale”, a mai transmis Romsilva.

”Direcţiile silvice vor onora, cu prioritate, cererile populaţiei, prin vânzarea directă şi numai în limita excedentului se va face valorificarea către operatori economici”, a mai precizat instituţia.

În supermarket, un brad în ghiveci costă 100 de lei, iar un brad artificial premium de peste 2 metri poate depăși 1.000 de lei. 

Articolul precedentSărbătoare 24 noiembrie. Mari sfinți sunt cinstiți în calendar. Zi importantă a ortodoxiei – ce spune Biserica
Articolul următorAna Maria Păcuraru, semnal de alarmă după detonarea dosarului privind achiziția de vaccinuri: USR trebuie să se dizolve!